septembrie19 , 2024

    Super Bowl, locul recordurilor

    Similare

    Share

    Anul trecut, Super Bowl, câștigat de Los Angeles Rams în fața formației Cincinnati Bengals (23-20), a înregistrat un număr mediu de telespectatori de 112,3 milioane în Statele Unite ale Americii, acesta fiind cel mai bun rating din ultimele cinci ediții. Pentru comparație, în 2021 Super Bowl, câștigat de Tampa Bay Buccaners, a avut cu 10% mai puțin telespectatori. La asemenea cifre de audiență și costurile pentru publicitate sunt pe măsură. În 2021, 30 de secunde de publicitate în timpul evenimentului au fost evaluate la 5,5 milioane de dolari. În 2022 s-a mai adăugat 1 milion de dolari – un singur spot de 30” fiind cotat la 6,5 milioane de dolari.

    Cu asemenea cifre nu este de mirare că atât creativii cât și brandurile se mobilizează și lucrează pentru campanii care generează o expunere mult mai generoasă decât secundele din timpul Super Bowl. Sunt reclame comentate în social media, reclame analizate în presă, pe bloguri și reclame care primesc de multe ori reacții puternice din partea comunității, oferind brandurilor posibilitatea să continue comunicarea cu ajutorul lor multe luni după februarie – momentul tradițional al Super Bowl.

    Pe campaniidemilioane.ro ne-am propus să prezentăm câteva dintre cele mai creative reclame pregătite pentru Super Bowl, reacțiile pe care acestea le trezesc și vom invita creativi din România să le comenteze.

    Ce este Super Bowl

    Cel mai urmărit program de televiziune din Statele Unite ale Americii, meciul pentru campionat a National Football League (NFL) este un eveniment al recordurilor și pentru industria publicității și a creativității în general.

    Super Bowl, în fotbalul american profesionist, a debutat pe 15 ianuarie 1967. Meciul a fost câștigat atunci de Green Bay Packers în fața Kansas City Chiefs, cu 35-10. Istoria Super Bowl este documentată în limba română într-un articol extins pe Wikipedia.

    Dincolo de plăcerea de a urmări un meci de fotbal american, costurile exorbitante pentru difuzarea spoturilor TV în timpul evenimentului au făcut ca cei mai talentați creativi să se întreacă spre a oferi propriul spectacol în pauzele de publicitate. Uneori reclamele ajung să fie mai comentate în lume decât meciurile în sine.

    Iar meciurile și reclame sunt două părți din spectacol. A treia, la fel de importantă și virală, este un spectacol propriu-zis: Super Bowl Halftime Show. Dacă în primii ani era vorba de o paradă a echipelor de majorete, din anii 70 artiști tot mai cunoscuți și-au creat spectacole speciale în jurul unor teme. Din 2010 există un headliner (sau mai mulți) care invită alți artiști populari în showurile pe care le pun în scenă în pauza Super Bowl.

    Pentru 12 februarie 2023 Rihanna este anunțată ca headliner pe State Farm Stadium (Glendale, Arizona).

    Ilustrație: Stephan Coudassot / Unsplash

    Publicitate

    Articolul precedent
    Articolul următor