iulie14 , 2024

    „Ștergem tradiția de praf”, manifestul Profi și Goldfish Project care ne îndeamnă să redescoperim gustul autentic românesc

    Similare

    Share

    După o cercetare amplă și o monitorizare a tendințelor actuale, dar și a conversațiilor purtate în online și în media main stream, agenția Goldfish Project a constatat că mâncarea românească și tradițiile românești au un aer ușor prăfuit și uncool.

    Pornind de la aceste insights, Goldfish Project creează pentru Profi o campanie 360 în care generațiile sunt (re)conectate cu ajutorul unor experiențe specifice satelor românești. Producătorii locali din România sunt reuniți sub platforma Via Profi, prin care oricine poate ajunge să-i cunoască și astfel să se bucure de gustul autentic păstrat de artizani culinari care aduc rețete tradiționale sau caută să integreze unele noi în patrimoniul gastronomic național.

    Pe Via Profi sunt peste 340 de producători listați, din 23 județe ale țării și 9 categorii de produse: carmangerie, conservate, lactate, legume și fructe, ouă, panificație, pește, produse apicole și băuturi alcoolice. Proiectul Via Profi crește constant cu noi artizani adăugați, toți ușor de găsit pe www.via-profi.ro. Doar în luna iulie se vor mai adăuga producători din alte 11 județe.

     Lansarea oficială a manifestului Via Profi, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

    Campania de promovare a spiritului Via Profi a fost lansată miercuri, în cadrul unui eveniment în curtea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, chiar pe prispa unei case traditionale. Invitații, producători locali, autorități centrale și locale, conducerile autorităților de control și reglementare în industria agro-alimentară, jurnaliști, influenceri și experți din multiple domenii au fost introduși în povestea Via Profi cu ajutorul unui decor construit atent – de la obiectele istorice reprezentative pentru toate regiunile țării și până la gusturile care au oferit o călătorie în timp și în spațiu prin toată România.  

    Manifestul video a fost realizat cu aportul a patru producători locali din Cluj, Olt, Mureș și Suceava. Povestea, încărcată de emoție, arată cum Gen Z poate descoperi meșteșugul autentic și bunătățile pline de savoare în lumea satului, folosind cheia potrivită. Startul explorării: www.via-profi.ro, platforma care permite căutarea și contactarea directă a producătorilor, grupați pe domenii și județe. Acțiunea se derulează având drept fundal o melodie originală, plecând de la un sample de muzică populară reinterpretată modern, ca o odă a generației care a păstrat tradiția pentru cei tineri, dar și un strigăt pentru a duce tradiția mai departe.

    Pentru realizarea manifestului video, Profi s-a bazat pe expertiza Goldfish Project, care a cooptat în proiect cei mai buni creativi și echipa Studioset Production.

    „Via Profi este polița noastră de asigurare pentru un viitor sustenabil, unul în care fiecare pune suflet și împreună punem suflet în România. Via Profi este locul în care ne asigurăm că adunăm tot ceea ce merită descoperit, păstrat și dat mai departe. Pentru cei care au nevoie de un semn pentru a intra în această poveste, din care toți facem parte, ștergem tradiția de praf și facem mâncarea autentic românească parte din pop-culture. Punem suflet în comunitate, iar Via Profi este comunitatea din care ne bucurăm să facem parte toți”, declară Gabriela Sîrbu, directoarea de sustenabilitate Profi și coordonatoarea acestui program.

    „Pentru agenția Goldfish Project și toți cei implicați în realizarea acestei campanii, Via Profi este mai mult decât un proiect. Este o poveste despre binele pe care-l regăsim în jurul nostru, moștenirea generoasă de care câteodată uităm și despre cum oamenii care pun suflet zi de zi în ceea ce fac s-au întâlnit pentru a șterge tradițiile românești de praf și a le pune în lumina potrivită. Colaborarea cu Profi este una pe cât de provocatoare, pe atât de plină de satisfacții și motivație, pentru că am găsit o echipă care chiar pune suflet și crede cu tărie în sprijinul pe care-l poate oferi în comunitate, face asta fără să arate oboseală și îi molipsește și pe alții cu exemplul de implicare autentică. Atât eu, cât și fiecare dintre colegii din Goldfish Project ne-am implicat cu toate simțurile, dar mai ales cu inima, pentru ca e un proiect în care Profi pune suflet, agenția pune suflet, casa de producție pune suflet, fiecare producător pune suflet… și nu greșesc, cred, dacă spun că toți vom pune suflet cel puțin începând de acum. Împreună ștergem tradiția de praf și devenim parte din Via Profi”, spune Anamaria David, Managing Director Goldfish Project.

    Manifestul video, care rulează din această săptămână la TV, pe platformele VOD și social media, este dublat de o campanie outdoor și de un spot radio.

    Goldfish Project adună o echipă formată din oameni cu experiență, trecuți de-a lungul timpului prin toate provocările pe care marccom le poate oferi. Punctul comun: dorința de a face lucrurile să se întâmple. Cu un portofoliu tot mai extins, agenția este una full service, care organizează de la evenimente restrânse la festivaluri, pregătește lansări de produse și servicii, gestionează campanii complexe de comunicare, integrând ATL, BTL și PR, și oferă consultanță de specialitate și consiliere pe tot parcursul derulării proiectelor.

    Manifestul video Profi: Ștergem tradiția de praf

    Echipa proiectului „Ștergem tradiția de praf”

    Profi:

    Gabriela Sîrbu, Director de Sustenabilitate
    Luminița Bunda, CSR  Manager
    Emilia Răcaru, Coordonator Marketing Digital

    Goldfish Project
    Ana David, Managing Director
    Ionuț Rusu, Creative Director (Griffin)
    Toader Păun, Communications Manager
    Anca Bogdan, Senior Account Manager
    Gabriela Coman, Account Manager
    Mădălina Ionescu, Account Manager
    Denisa Căldăraru, Digital Manager

    Studioset Production

    Regizor: Anton Groves
    DOP: Eduard Pârvu
    Muzică: Ionuț Grigore
    Interpreți: Daniela Condurache, Angelica Flutur, Ovidiu Saracan
    Producție: Alina David, Gabriel Zaharia
    Prop Master: Mihai Pîrvu
    Art Director: Raluca Ioanovici
    Wardrobe Stylist: Rovena Andrei
    Wardrobe Assistant: as per Rovena
    Food Stylist: Fane
    Make up & hair: Cici Brăneanu
    Coordonator post-producție: Cristina Ciulacu
    Editor: Marcela Luța
    Sunet: Andrei Nechifor
    VFX Compositor: Alexandru Vieru

    Publicitate